ATELIER DE TAPISERIE | ATELIER DE PICTURĂ | ATELIER DE CROITORIE | LIVADA ȘI SOLARUL| STUPINA
Ca o tradiţie de secole, lucrarea duhovnicească a fost şi este împletită cu lucrul mâinilor cu specific mănăstiresc. Reprezantative în acest sens sunt atelierele de pictură, croitorie, tapiserie artistică şi tradiţională.
La acestea adăugăm livada de pomi fructiferi, sera unde se cultivă toate legumele necesare obstii, gradina de zarzavaturi, via, peste 50 de stupi, toate acestea fiind îngrijite de măicuțele de la această mănăstire.
-
ATELIERUL DE TAPISERIE
La atelierul de tapiserie măicuțele realizau pentru început lucrări clasice, pe scoarță. Ulterior sub îndrumarea unei doamne profesoare, măicuțele au fost inițiate în tapiseria artistică, care încântă ochiul prin complexitate și bogăția de culori, cu teme inspirate din natură, din viața de zi cu zi (flori, peisaje, clădiri, etc).
Tablourile realizate în atelierul de tapiserie impresionează prin răbdarea și simțul artistic dovedit de măicuțele care le realizează: tehnica este aceeași utilizată la tapiseria clasică, se urzește pe gherghef plecându-se de la un simplu contur, umbrele, luminile trebuind intuite, fiecare măicuță transpunându-și practic imaginația în lucrarea realizată. Doua lucrări pot părea identice la prima vedere, însă la o privire mai atentă se văd diferențele, amprenta măicuței care a realizat-o.
-
ATELIERUL DE PICTURĂ
Mănăstirea are amenajat și un atelier de pictură, aici fiind realizate atât icoane cât și lucrări decorative, pe suport de lemn dar și pe suport ceramic.
Realizarea unei icoane este un proces complex, de-a lungul acestuia lemnul, pânza și culoarea fiind îmbinate armonios, prinzând viață cu ajutorul pensulei.
Tehnica realizării icoanelor este complicată şi specifică. Treptele procesului pictării icoanei au fost elaborate prin experienţa de veacuri a iconarilor din vechime, maicuțele mănăstirii noastre parcurgând cu grijă toate aceste trepte.
1. Pregătirea blatului
Astfel, pentru început se pregătește blatul din lemn. Alegerea lemnului este importantă deorece suportul trebuie sa permită o bună conservare a picturii. Sunt folosite esenţele nerăsinoase, deoarece ele sunt mai omogene şi permit mai uşor lipirea pânzei: teiul, mesteacănul, stejarul, frasinul, fagul.
Pentru a fi pictat, blatul se așează cu sensul fibrei lemnului orientat vertical, dimensiunile suprafței de pictat fiind definte de ramă.
Se aplică traverse pentru a împiedica îndoirea lemnului.
2. Aplicarea pânzei
După ce blatul este gata, urmează etapa aplicării pânzei cu ajutorul cleiului. Blatul este impregnat cu primul strat de clei – clei de impregnare. Apoi se ia tifonul (pânza finăa) și se înmoaie în clei, după care se întinde pe blat dinspre centru spre margini, netezind suprafața.
3. Aplicarea grundului
Grundul alb se aplică pe pânză, făcând legătura între lemn și pictură. El se aplică în mai multe straturi, concentrația sa diminuându-se cu fiecare nou strat aplicat. Fiecare strat de grund trebuie lăsat să se usuce bine după care se nivelează suprafața cu o bucată de smirghel. Ultimul strat se lustruiește.
4. Realizarea desenului și aurirea
Se desenează chipul sfântului sau scena religioasă cu creionul. După ce desenul este gata, este nevoie să fie incizat, pentru ca după acoperirea lui cu stratul de culoare, să fie vizibile liniile (conturul) desenului.
Urmează apoi aplicarea foiței de aur în zonele unde este nevoie (aoreole, fonduri sau veșminte).
5. Pictarea icoanei
Acum urmează partea cea mai grea și mai anevoioasă – pictarea icoanei, când contururile negre pe pânza albă prind viață sub pensula măicuței ce o realizează. În funcție de complexitatea desenului, dimensiunea sa, pictarea unei icoane poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni.
Principalele etape ale pictării unei icoane, prezentate pe scurt sunt:
a) Aplicarea primelor straturi de culoare (proplasmele)
Culorile se prepară prin adăugarea de apă până la obținerea unei paste omogene, fiind urmată de acoperirea cu un strat uniform de emulsie din gălbenuș de ou a întregii suprafețe de pictat. Culoarea la rândul ei este diluată cu emulsie de gălbenuș de ou. O parte din apă este absorbită de grundul alb al icoanei, o alta se evaporă.
Liniile incizate ale desenului și contururile sunt acoperite mai apoi progresiv de culoare până când nu mai rămân spațiile albe.
b)Carnaţia
Părțile cele mai importante ale icoanei sunt chipul și mâinile. Chipul confera icoanei sensul ei teologic, reflectând, dincolo de orice stilizare, trăsăturile individuale ale sfântului. Mâinile sunt importante prin gestica lor, de care depinde mișcarea pliurilor și a luminilor care o subliniază.
Din aceste considerente, lucrul executat până la acest stadiu al lucrării este subordonat elementului carnației.
c) Lucrul de precizie (cu excepția carnației)
Această etapă dă precizie și luminozitate icoanei. Mai intâi cu o pensulă fină, se retrasează liniile fiecărui fond colorat întrebuințând o culoare mai închisă, dar care trebuie să rămână în coloritul fondului. Apoi, pentru a modela detaliile și pentru a le conferi lumina dorită se aplică luminile adăugând culorii alb. Culoarea mai deschisă astfel obținută este adăugată peste zona care trebuie luminată.
După uscare, părțile luminate sunt acoperite cu un strat subtire de gălbenuș de ou pentru a fixa culorile, după care, suprafața este lăsată din nou să se usuce.
d) Finisările icoanei
În această etapă se trasează hașurile de aur, se retrasează contururile și pliurile și se accentuează luminile cu tente de alb. De asemenea, se trasează cu ocru roșu și negru nimburile și se scriu inscripțiile.
e) Inscripţiile
Momentul în care pictura devine o icoană, dobândindu-și caracterul sacru este acela al adăugării inscripției, prin care acestă imagine primește întreaga sa dimesiune spirituală.
Prin inscripție, icoana devine legată de prototipul său, cel care este reprezentat, alături de care participă la liturghia cerească. Acesta este motivul pentru care inscripțiile se fac într-una din limbile liturghiei bizantine: greacă, slavonă, arabă etc. Forma caracterelor unei inscripții ajută la datarea icoanei respective, deoarece acestea variază în diferite epoci.
f) Vernisarea
La o icoană, vernisul nu servește doar la protejarea picturii de umiditate, de acțiunea luminii, aerului sau de lovituri, ci, datorită faptului că vernisul icoanelor este un vernis gras care penetrează suprafața, el unește diferitele straturi și conferă armonia specifică icoanei constituită din profunzime și lumină, conservându-i în același tip prospețimea coloritului de-a lungul secolelor.
Vernisarea se relizează prin îndepărtarea oricărei urme de praf de pe icoană și turnarea vernis-ului care se întinde cu o pensulă moale.
-
ATELIERUL DE CROITORIE
În atelierul de croitorie inițial s-au realizat veștimnte pentru uzul obștii, haine călugărești pentru maici. În timp, activitatea atelierului a fost diversificată, în prezent realizându-se și veșminte bisericești pentru preoți atât la comandă, cât și pentru comercializarea lor la pangarul mănăstirii.
În plus, atelierul dispune de o mașină de brodat modernă, modelele fiind stilizate mai întâi pe calculator, pentru ca apoi să fie aplicate fidel pe suportul textil utilizat. Lucrările de broderie vizează atât veșmintele bisericești realizate în atelier, cât și lucrări realizate pentru persoane fizice sau firme, la comandă. Se pot personaliza astfel diverse obiecte vestimentare cum ar fi: batiste, cămăși, veste, uniforme, salopete, etc.
La fel ca și în cazul celorlalte activități desfășurate în cadrul mănăstirii, banii obținuți de pe urma activității de croitorie sunt utilizați pentru autosusținerea așezământului monahal.
-
LIVADA DE POMI FRUCTIFERI ȘI SOLARUL
Mănăstirea dispune de o livadă de pomi fructiferi foarte bine îngrijită, roadele acesteia fiind transformate în compoturi pentru iarnă sau fiind depozitate în lădițe pentru consumul obștii și al vizitatorilor ce trec pragul mănăstirii.
Legumicultura este o altă îndeletnicire a măicuțelor, practicată atât pe terenul agricol din preajma mănăstirii, “în aer liber”, pe perioada sezonului cald, dar și în solarul amenajat ce asigură astfel necesarul de legume pentru consumul obștii pe toată perioada anului.
-
STUPINA FORMATĂ DIN 50 DE BIO-STUPI
O altă îndeletnicire a măicuțelor este reprezentată de apicultură. În cadrul mănăstirii este amenajată o stupină formată din 50 de bio-stupi sub îndrumarea domnului profesor Ioan Ursu, cel care a patentat această invenție la OSIM.
Ideea construirii unui stup care să producă miere bio i-a venit după ce a constatat că produsul finit nu era de cea mai bună calitate. Medicamentele contra paraziţilor afectau calitatea mierii. Ioan Ursu a încercat să renunţe la tratamente, însă a pierdut peste 60 de familii de albine în 2008. Acest lucru l-a făcut, în cele din urmă, să revoluţioneze modul de creştere a albinelor: Fără tratamente.
Mierea produsă în acești stupi este de cea mai bună calitate, fiind folosită pentru consumul obștii însă este și comercializată la pangarul mănăstirii.