ATESTARE DOCUMENTARĂ | BISERICA MARE | BISERICA MICĂ 

 

Mănăstirea “Buna Vestire” Tisa Silvestri se află într-o zonă de dealuri şi văi în Tisa Silvestri, un mic sat sărăcăcios şiManastirea Tisa Silvestri - Vedere dinspre sud-vest anonim până nu de mult, ce stă cuibărit în braţele dealurilor,acoperite cândva cu vii şi livezi,la o distanţă de 25 km de Bacău, în direcţia Vaslui. Aflată în zona superioară a dealurilor, mănăstirea a fost aşezată cu faţa spre văile largi care deschid o perspectivă impresionant de frumoasă şi odihnitoare. Pădurea din spate, îi stă de strajă şi o pune în valoare datorită albului proaspăt al faţadei.

Pe locul ales pentru construcţia mănăstirii, nu a fost un alt aşezământ monastic. Mănăstirea « Buna Vestire » este relativ nouă, reconsiderată şi reactivată după anii ’90 şi face joncţiunea cu vechea vatră de sihăstrie românească şi romaşcană.

Aşa s-a reaprins candela evlaviei creştine în această zonă, prin rugăciunea neîncetată a monahiilor de aici ce, prin untdelemnul dragostei de Dumnezeu, fac să ardă nemistuitor dorul de cer.

Terenul pe care este construită actuala mănăstire cu o incintă de 4 ha, reprezintă donaţii făcute de locuitorii din cuprinsul comunei Odobeşti.

Manastirea Tisa Silvestri - Vedere poarta